The American Dream .

2 January 2012 § 5 Comments

…şi cînd chelnerul se întoarse, cu comanda mea, a intrat ea în cafenea…

-Am întîrziat?

-Nu. Niciodată să nu-i spuneţi unei fete că întîrziase, niciodată. Nu merită o injurare mai mare decît nepunctualitatea sa şi nevoia de mult timp pentru a se găti de o întîlnire, chiar o ultimă întîlnire.

Da, eram la ultima întîlnire cu ea, adică avea să ne mai vedem, dar aveam să fiţi despărţiţi, total despărţiţi. Şi chiar dacă era ultima întîlnire se gătise mult prea mult şi venise mult prea frumoasă, ca să regret şi să-mi pară rău, logic. Şi chiar dacă nu o duce bine cu logica, aici a nimerit în ţintă. Da, era exemplul cel mai reuşit de femeie, nu o ducea bine cu logica şi i se potrivea ff bine rujul roşu pe buze.

Acum nu era cu roşu, nu avea nimic pe buze dar îşi făcuse frumos sprîncenele şi îşi conturase ochii ca de pisică. Pe mînă i se împleteau 30 de brăţări şi avea o pereche de cercei de acei mari, rotunzi, din metal ieftin. Ieşise numai ce din baie, avea părul pufos şi ciufulit, uscat de soarele de vară. Şi venise într-o cămaşă de jeans albastru, spălăcit, din anii 90, fără mîinici şi într-o fustă cu talie înaltă, albă şi într-o perechi de tenişi roşii, vechi. Nu cred că o caracteriza ceva mai bine decît stilul american şi tot ce e legat de Statele Unite. Citea reviste pariziene, italiene, engleze, americane şi doar autori americani. Mereu era cu vreun Dreiser  sau Faulkner sau Roth. Şi chiar dacă citea atît de mult, o ducea rău cu logica…

Dar era ultima oară cînd o văd a mea. Nu ne vom mai putea întîlni în doi, aşa de sentimental şi dulce. Ea acum fumează şi caută ceva în geanta ei mare şi eu mă gîndesc cît de dulce poate fi această ultimă întîlnire a noastră.

-Asta…ţine-o.

Mi-a întins o carte care i-o dădusem într-un timp cînd eram în pauză de relaţie, scrisă de un autor german, despre o femeie care îşi pierde copilul şi mama…şi ştiu că nu a citit-o, a cautat autorul în google să se adeverească presupunerile că nu e un autor american. Cît spune numele despre un om, mai ales un nume german sau italian sau român.

Mi-a mai întors vreo 2 cămeşi uitate pe la ea în casă, 3 discuri şi o fotografie a Parisului, pe care i-am dat-o, pentru ai schimba obsesia americană.

Eu nu i-am întors nimic, pentru că ea nu ceruse şi nu cred că îşi mai aminteşte că a uitat la mine cîteva lucruri. Cadourile nu ni le-am întors, e un acord de-al nostru mai vechi, cadourile nu se întorc.

Şi totuşi, o ducea rău cu logica. Citea şi clasică şi puteam să găsesc prin camera ei vreo carte de parapsihologie sau ştiinţe politice, cu însemnări…toate vogue-urile şi allure-urile şi instyle-urile o stricase. Avea mereu acelaşi sunet la mobil, care în mijlocul verii te scotea din miţi, cînta jingle bells tot anul.

Da, era exemplul cel mai reuşit de femeie, nu o ducea bine cu logica şi i se potrivea ff bine rujul roşu pe buze. De asta şi m-am îndragostit de ea, era frumosă şi nu gîndea prea mult.

La finele acestei întîlniri, după toate formalităţile îmi spuse cu voce tare şi cu un zîmbet pînă la urechi:

-Să nu-ţi uiţi “visul american”!

Şi nu era lipsită total de logică, era prea americană.

Advertisements

§ 5 Responses to The American Dream .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading The American Dream . at Margantzovka's Blog.

meta

%d bloggers like this: