Cum ar fi să ne acceptăm chipul așa cum ne-am învățat să ne acceptăm numele?

10 December 2016 § 3 Comments

Cum ar fi să ne acceptăm chipul așa cum ne-am învățat să ne acceptăm numele și prenumele?

Știu cum e să ajungi într-un moment din viață, acesta se numește adolescența și să nu îți placă cum te numești. Să nu îți placă numele pe care ți l-au pus părinții, numele care te reprezintă, numele la care răspundeai de vreo 15 ani. Știu cum e pentru că și eu am trecut prin această minunată fază când numele meu mi se părea prea simplu, prea comun, neinspirat și multe alte adjective din astea frumușele. Pe mine mă cheamă Maria și numele meu chiar poate este prea simplu, prea comun, dar este al meu. Este ceva ce mă reprezintă, chiar dacă îl pot schimba când vreau. Dar am ajuns în momentul când nu vreau să-l schimb. Am trecut prin faze când mă numeau toți Maricica, când mă prezentam ca Mașa, când mă gândeam dar poate să le spun că mă cheamă Marcela? Și am ajuns totuși în momentul în care sunt mândră că mă numesc Maria, este ceva ce mă reprezintă la maxim și nu aș dori acum să schimb nimic.

Apoi este numele de familie, care oh, câte porecle, glume și răutăți nu a generat. Copiii pot fi foarte agresivi și sunt sinceri când fac acest lucru. Apoi copiii mai iau și totul la suflet și se lasă influențați destul de ușor. Numele de familie al meu tot este unul simplu, scurt, clar, concis. Nu se termină cu „vca” sau „ski” sau nu mai știu eu cum. Dar am început să-l accept și am creat din acesta, iarăși, un atribut care să mă reprezinte la maxim. Mi l-am băgat în denumirea celuilalt blog, mi l-am pus la instagram, am zâmbit tare dulce când m-a dezmierdat cineva frumos cu numele meu de familie.

tumblr_n4hcvkrl1u1r87tiqo1_500

Apoi, pe lângă numele și prenumele pe care le purtăm, mai avem și chipul cu care ne prezentăm lumii. Și aici cred ca vine munca cea mai grea. Să te accepți așa cum ești. Nu să te gândești la ce ai schimba, ce ai face mai mare/mai mic, ce ai scoate … dar să înțelegi că acest om ești tu și TREBUIE să te înveți să trăiești cu el, să-l iubești, să-l lauzi, să-l pupi din când în când, să te mândrești cu el, să îl arăți lumii. Acest lucru începe pe la 20 de ani și dacă ai noroc, în vreo câțiva ani începi să te iubești. Câțiva ani durează această călătorie, destul de complicată, dar dacă depui efort, va da roade frumușele. Și succesul cel mai mare din viața fiecărui om, cred eu, este să se accepte și să se iubească și să fie fericit cu cine este.

Și așa cum creăm o imagine publică din numele nostru, să ne afișăm și cu chipul lumii, să creăm din cum arătăm un brand, un model, un exemplu. Măcar pentru noi înșine.

 

Advertisements

§ 3 Responses to Cum ar fi să ne acceptăm chipul așa cum ne-am învățat să ne acceptăm numele?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Cum ar fi să ne acceptăm chipul așa cum ne-am învățat să ne acceptăm numele? at Margantzovka's Blog.

meta

%d bloggers like this: